Ionuţ Badea: Am pierdut un meci care trebuia să se termine măcar egal
„Am pierdut un meci care trebuia să se termine măcar egal. Au fost două reprize total diferite, prima dictată de cele două goluri pe care ei le-au înscris, după pauză doar noi am existat pe teren, am dominat autoritar jocul. Rămânem cu dezamăgirea unui meci pierdut şi a unui sfârşit de partidă jenant din partea adversarului. Ne-am confruntat cu cinci absenţe, o situaţie inedită, şi de aceea am jucat fără niciun vârf aparent. În funcţie de celelalte rezultate, sperăm să terminăm pe locul 8”, a spus Badea.
Echipa Rapid a învins, sâmbătă, la Mediaş, cu scorul de 2-1 (2-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Golurile Rapidului au fost marcate de Herea ’27 şi Frunză ’39, în timp ce pentru Universitatea Cluj a punctat Păcurar ’68 (penalti).