- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ionuţ Badea: Contractul meu este în vigoare, era normal să mă prezint la antrenament
Fostul tehnician al echipei Pandurii Târgu Jiu, Ionuţ Badea, a declarat că s-a prezentat la antrenamente, deoarece contractul său cu gruparea gorjeană este încă în vigoare.
Ionuţ Badea: Contractul meu este în vigoare, era normal să mă prezint la antrenament (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
La antrenamentele de marţi şi miercuri ale echipei Pandurii s-au prezentat ambii antrenori cu care echipa se află sub contract, Ionuţ Badea şi Petre Grigoraş, dar doar ultimul a condus şedinţele de pregătire.
"Contractul meu este în vigoare şi era normal să mă prezint la antrenament. Nu m-am prevalat de nicio clauză din contract. Pur şi simplu e un contract în derulare şi era normal să mă prezint. Am venit să încheiem amiabil. Dacă conducerea a considerat că nu mai sunt valid pentru Pandurii, nu e nicio problemă. Poate altcineva o să găsească echilibrul pe care nu l-am găsit eu, dar deocamdată contractul este în vigoare. Nu mă gândesc la altă ofertă pentru că în acte sunt antrenor la Pandurii. Când se va definitiva acest aspect, vedem", a spus Badea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Ionuţ Badea a mai precizat că se va prezenta la program până când i se va rezilia contractul:
"Rămâne de văzut dacă înţelegerea mea cu domnul Condescu se va concretiza. Dacă nu, probabil voi face acelaşi lucru în continuare. Eu am venit când m-a chemat, iar prezenţa mea aici certifică faptul că sunt de acord cu o despărţire amiabilă. Am venit să încheiem amiabil dacă cei din conducere au considerat că nu mai sunt valid pentru Pandurii. Nu mă gândesc în acest moment la alte oferte pentru că în acte sunt antrenor la Pandurii. Când se va definitiva acest aspect voi vedea ce este de făcut. De la Dinamo nu am avut nicio ofertă. Nici reală, nici ireală".
Fostul tehnician s-a întâlnit cu conducerea pentru a ajunge la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului, însă până acum nu s-a ajuns la un consens. Actualul antrenor al gorjenilor, Petre Grigoraş, a profitat de prezenţa lui Ionuţ Badea la stadion şi l-a consultat în privinţa lotului de jucători.
"M-am întâlnit cu Ionuţ Badea, am vorbit şi o să mai vorbesc cu el nu este nicio problemă. Mi se pare logică şi normală o discuţie între fostul şi actualul antrenor. Nu am venit de capul meu la Târgu Jiu. Nu am venit să-l dau pe Ionuţ Badea afară. Facem parte din aceeaşi categorie a antrenorilor şi ne respectăm reciproc. E normal să-l întreb anumite lucruri despre echipă. El a fost dispus să-mi dea orice fel de informaţie. Am apelat şi voi apela atâta timp cât voi avea nelămuriri asupra anumitor lucruri din cadrul echipei", a afirmat Grigoraş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO