Ionuţ Badea: Sunt nemulţumit de joc şi de rezultat

Publicat: 08 03. 2009, 22:04
Actualizat: 06 11. 2012, 09:14

"Sunt nemulţumit de joc şi de rezultat; adversarii de la Urziceni nu ne-a surprins cu nimic. Spun că am câştigat un punct din moment ce Unirea a ratat un penalti în minutul 92. Dan Petrescu şi-a făcut bine temele şi ne-a blocat mijlocul terenului de unde nu a mai venit pasa decisivă. Toată maniera de arbitraj a fost una fricoasă, temătoare. Multe echipe din partea superioară a clasamentului îşi iau toate măsurile pentru a câştiga punctele puse în joc", a declarat Badea.

Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat că "a început sezonul de vânătoare al echipelor mici".

"Dacă penaltyul din minutul 90+2 a fost corect acordat, eliminarea lui Bălaşa a fost complet gratuită.Unirea Urziceni este o echipă foarte bine susţinută, şi când spun asta, să ştiţi că aşa este. Comisia Centrală a Arbitrilor trebuie să fie foarte atentă la delegări; sperăm ca la meciul de la Braşov să avem un arbitraj corect".

Citeşte şi:

FC Argeş – Unirea Urziceni, scor 0-0, în Liga I

Dan Petrescu: Am pierdut două puncte după care vom plânge