Ionuţ Popa: Putem face minim şase puncte în ultimele trei etape

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat duminică, într-o emisiune sportivă la un post de televiziune local, că formaţia sa poate obţine cel puţin şase puncte în ultimele trei etape, când joacă pe teren propriu cu CS Otopeni şi Rapid şi în deplasare cu Gloria Buzău.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Ionuţ Popa: Putem face minim şase puncte în ultimele trei etape

Ionuţ Popa: Putem face minim şase puncte în ultimele trei etape (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu cred că putem face minim şase puncte în ultimele trei etape. Dacă suntem arbitraţi corect şi dacă se rezolvă cât de cât problema financiară, putem lua chiar nouă puncte. În acest tur de campionat am pierdut foarte multe puncte din cauza arbitrilor. Eu n-am nimic cu acest Ionuţ Babadac (n.r. - arbitrul de margine la partida Gaz Metan Mediaş - Poli Iaşi), dar dacă se demonstrează că a greşit la golul înscris de Tănasă să fie exclus din arbitraj, sau dacă nu, măcar suspendat, pentru că este încă tânăr. Noi antrenorii dacă greşim, suntem amendaţi şi suspedanţi. Să se întâmple aşa şi cu arbitrii. Să plătească", a afirmat Ionuţ Popa.

Tehnicianul ieşenilor a mai spus că un jucător de-al său i-a spus înaintea partidei cu Gaz Metan că nu poate juca deoarece are alte probleme: "Un jucător mi-a spus înainte de meci că ar putea să joace, dar că nu se poate concentra la joc. E vorba de Adrian Ilie. Mi-a spus că firma de leasing de unde are cumpărată maşina vrea să-i ia autovehiculul deoarece nu şi-a achitat ratele. Aş fi vrut să încep cu el titular, dar nu am putut face asta în condiţiile în care jucătorul nu se poate gândi doar la joc. Îl respect pentru că mi-a spus asta. Dacă în anii trecuţi câştigam meciurile pentru că 7-8 jucători evoluau la capacitate maximă, acum doar 3-4 joacă. Sunt debusolaţi. Şi la Mediaş am luat golul din lipsă de concentrare".

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Politehnicii Iaşi, Radu Petru, a spus în cadrul aceleiaşi emisiuni că speră ca problemele financiare de la club să se rezolve până la 31 decembrie 2008: "Nu mai avansez nicio dată pentru rezolvarea problemelor. A trecut o lună şi jumătate de când am spus că în două săptămâni se rezolvă problemele... Le-am spus acţionarilor că la aceia care nu se vor achita de îndatoriri până pe 31 decembrie, vom renunţa. Toţi sunt oameni de afaceri şi au fost afectaţi de această criză mondială. Nu s-au ţinut de promisiuni, dar sper ca până la sfârşitul anului să se rezolve problemele financiare. Mai sunt şi alte cluburi care au probleme, poate mai mari ca ale noastre. Mă gândesc în primul rând la Rapid. Dar asta nu este o scuză..."

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici