Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu

Fostul dinamovist Ilie Iordache a semnat un contract cu Pandurii Târgu Jiu, urmând să câştige 75.000 de euro pe sezon.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu

Iordache a semnat cu Pandurii Târgu Jiu (Imagine: Mediafax Foto)

Noul contract de joc al lui Iordache a fost înregistrat, miercuri, la LPF, preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, ţinându-se de cuvânt şi semnând cu jucătorul după meciul cu Dinamo.

"Ilie Iordache a semnat cu noi după acest joc cu Dinamo noul contract dar el avea deja semnat vechiul contract care era încă în vigoare şi noi puteam să-l folosim la meciul cu Dinamo. Dar nu am dorit să facem acest lucru să nu mai ajungem pe la comisii însă am fi câştigat în cazul în care Dinamo ar fi contestat dreptul său de joc", a spus Condescu.

După ce a evoluat sub formă de împrumut sezonul trecut la Târgu Jiu, Pandurii s-au înţeles cu Dinamo să-l cedeze definitiv pe Iordache la Târgu Jiu contra sumei de 500 000 de euro. Iordache a semnat cu Pandurii un contract pe cinci ani, preşedintele Marin Condescu precizând că acesta va rămâne cinci ani la Pandurii numai dacă va dori pentru că în ultimi doi ani de contract ar putea pleca: "Ilie Iordache a semnat dar ideea că va rămâne aici cinci ani este falsă pentru că un jucător peste 28 de ani, şi Ilie va avea în anul 4 şi 5 la noi peste 28 de ani, este liber normal să plece la ce club vrea, dacă nu-i mai convin condiţiile de la clubul respectiv. Eu sunt pentru această libertate a jucătorilor, pentru că fiecare simte la un moment dat să schimbăm locul de muncă, să schimbăm anumite cutume care apar în viaţă pentru a da o nouă atractivitate locului de muncă".

Ilie Iordache a intrat în programul normal al echipei încă de când a ajuns la Târgu Jiu şi acum se află în lotul care, vineri, se va deplasa la Timişoara pentru jocul cu FC.

Ultimele detalii ale contractului lui Iordache s-au negociat luni în prezenţa impresarului acestuia, jucătorul urmând să câştige la Pandurii 75 000 de euro pe sezon, jucătorul precizând că va câştiga la Pandurii aceiaşi sumă care îi fusese promisă de Dinamo.

Preşedintele Marin Condescu l-a apărat pe fostul dinamovist în conflictul cu fosta echipă apărut după o declaraţie spusă la supărare dar l-a şi avertizat că se poate pierde dacă nu va avea o viaţă sportivă nornmală: "Cred că Ilie a făcut o declaraţie la supărare când a plecat de la Dinamo. E clar că a juca la Dinamo sau la Steaua sau la o echipă mare presupune să-ţi asumi anumite riscuri. Există o anumită presiune şi la fiecare meci ştii că trebuie să lupţi pentru primele locuri. Aici la Pandurii e şi relaxarea de a juca fotbal şi pentru plăcerea ta dar şi pentru a publicului. Ilie este un jucător bun, un fotbalist care la 23 de ani, dacă nu-şi va gestiona foarte bine viaţa, poate să se piardă cum s-au pierdut foarte mulţii alţii cum era Cursaru. Ca şi pentru noi în viaţă când nu avem tăria să ştim ce e mai bine şi putem să o apucăm şi pe drumul cel rău".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici