Iordănescu a ales tricolorii care ne vor reprezenta la Campionatul European de Fotbal din Germania

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri după meciul cu Liechtenstein lotul naţional de fotbal al României, care va fi prezent în Germania la EURO 2024.

Urmărește
1079 afișări
Imaginea articolului Iordănescu a ales tricolorii care ne vor reprezenta la Campionatul European de Fotbal din Germania

Iordănescu a ales tricolorii care ne vor reprezenta la Campionatul European de Fotbal din Germania

„În acest videoclip emoţionant, fotbalul şi arta şi-au dat mâna, creând un pod între două lumi aparent diferite.”, scrie Federaţia Română de Fotbal pe site-ul oficial.

Cele 26 de picturi realizate de elevi vor fi scoase la licitaţie împreună cu tricoul de joc al tricolorilor de la meciul cu Ucraina, primul de la EURO 2024.

Toate fondurile strânse vor fi donate Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, sprijinind astfel tinerele talente artistice.

Mai mult decât atât, aceste picturi îi vor aştepta pe tricolori în camera lor de hotel la sosirea în Würzburg, oferindu-le o sursă de inspiraţie şi susţinere.

FRF adresează mulţumiri deosebite „echipei naţionale” de la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, mai exact cadrelor didactice şi elevilor:

Director Prof. Tania Andrei
Prof. Emilia Kiss
Prof. Emilia Cernăianu
Prof. Oana May Isar
Mânzu Andra – clasa a X-a B
Mitrofan Gabriela – clasa a XI-a C
Niţă Ana Raluca – clasa a X-a D
Ciucu Ana-Ilinca – clasa a XII-a C
Apostu-Pojoni Thomas – clasa a X-a A
Albeşteanu Alexandru – clasa a IX-a A
Martinov Ingrid – clasa a IX-a A
Cotruţă Sofia – clasa a IX-a A
Burlă Clara – clasa a IX-a A

Lotul convocat pentru Euro 2024
Portari
Florin NIŢĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horaţiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

Fundaşi
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOŞ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIŢAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuţ NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

Mijlocaşi
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

Atacanţi
Denis DRĂGUŞ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUŞCAŞ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
euro 2024,
românia,
lot

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici