- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iosif Kovacs: Ar fi o ruşine pentru Braşov să nu îl ţinem pe Conceicao, dacă pleacă el, plec şi eu
Preşedintele clublui FC Braşov, Iosif Kovacs, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ar fi o ruşine pentru gruparea sa să nu reuşească să îl păstreze la echipă pe antrenorul Antonio Conceicao, spunând că dacă tehnicianul portughez nu va rămâne, va pleca şi el.
"Antonio Conceicao are contract până la finalul acestui campionat, cu opţiune de prelungire şi eu sper ca el să rămână. Ar fi o ruşine pentru noi să nu se întâmple acest lucru. Ruşine nouă dacă nu îl vom putea ţine la Braşov. Oricum, dacă el pleacă, plec şi eu. Am venit împreună şi dacă el nu rămâne voi pleca. Am crezut în revigorarea acestei echipe şi am avut şi am în continuare încredere într-un proiect pe termen mai lung. Vom vedea însă dacă la Braşov se va dori acest lucru. Nu depinde nici de mine şi nici de Antonio Conceicao. Noi ne dorim acest lucru, dar vom vedea", a spus Kovacs, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La rândul său, antrenorul Antonio Conceicao a afirmat că în acest moment nu se gândeşte la ce va face la finalul campionatului, concentrându-se doar pe îndeplinirea obiectivului cu FC Braşov, atât în campionat cât şi în Cupa României. "În acest moment nu mă interesează ce speculaţii se fac. M-am întâlnit cu Mihai Stoica la Chiajna, însă am discutat ca doi oameni de fotbal, ne-am salutat şi am schimbat câteva vorbe. Nu s-a pus problema de altceva, tot ce apare acum sunt simple speculaţii. Personal, aş vrea să se încheie cu toate aceste ştiri care nu sunt adevărate şi vreau să le cer celor de la Steaua să ne respectăm reciproc şi să nu mai scoatem astfel de zvonuri. Sunt de peste 30 de ani în fotbal şi nu mă mai surprinde nimic. Nu pot spune dacă este sau nu o strategie pentru că noi jucăm cu ei în semifinalele Cupei României, însă repet, nu mă mai surprinde nimic. Tot ce îmi doresc este să îmi văd de treaba mea la FC Braşov şi apoi, la finalul campionatului să mă aşez la masă cu cei de la Braşov şi să mi se explice ca să înţeleg ce anume îşi doresc pe viitor. Eu am spus mereu că vreau să fac performanţă, vom vedea însă unde se va întâmpla acest lucru", a precizat Conceicao.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO