Iranul: Logoul JO 2012 de la Londra este rasist

Iranul a trimis un protest la Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) apreciind că logoul oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012, este "rasist", demers pe care Comitetul de Organizare l-a considerat drept "surprinzător".

Urmărește
60 afișări
Imaginea articolului Iranul: Logoul JO 2012 de la Londra este rasist

Iranul: Logoul JO 2012 de la Londra este rasist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform agenţiei de presă ILNA, Teheranul susţine că în logo se poate citi cuvântul "Zion" (Sion, în engleză).

Acest logo multicolor, deja extrem de controversat din diverse motive încă de la dezvăluirea lui în 2007, prezintă cifrele "2012" într-un mod stilizat, care ar putea permite citirea ca litere Z, I, O şi N, conform Comitetului Olimpic Iranian.

"Utilizarea cuvântului Zion pentru elaborarea logoului JO-2012 este un act revoltător. Din nefericire, vedem că viitoare ediţie a JO se confruntă cu o gravă provocare din cauza spiritului rasist al unora", a afirmat preşedintele Comitetului Olimpic Iranian, Mohammad Aliabadi, într-o scrisoare trimisă preşedintelui CIO, Jacques Rogge.

"Dacă CIO nu ia măsuri pentru rezolvarea acestei probleme, aceasta ar putea afecta participarea la JO a mai multor ţări, între care şi Iranul, care insistă pe un anumit număr de principii şi valori", a susţine Aliabadi în scrisoarea pentru Rogge.

"Logoul Londra-2012 reprezintă anul 2012 şi nimic altceva. El a fost dezvăluit în 2007 după teste şi consultări şi credem că este surprinzătoare plângerea pe care Iranul o face acum", a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului de Organizare.

Logoul JO de la Londra a suscitat numeroase critici, în special din cauza costului mare, de circa 400.000 de lire sterline.

Organizatorii au afirmat însă că el este "modern şi curajos" şi pe placul tinerilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici