- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (26.06.2019, 19:40)
- Răzvan Stîngă
Irina Begu a fost eliminată în penultimul tur al calificărilor de la Wimbledon
Irina Begu (114 WTA) a fost eliminată în semifinalele calificărilor de la Wimbledon. Sportiva noastră pornea cu prima şansă în faţa lui Oceane Dodin (Franţa; 509 WTA), dar s-a ridicat la un nivel înalt doar în primul set. Partida s-a încheiat după două ore şi 16 minute, în 3 seturi, 6-3; 1-6; 6-8.
Urmărește
153 afișări
Irina Begu a fost eliminată în penultimul tur al calificărilor de la Wimbledon
Begu nu are cel mai bun sezon al carierei, iar asta s-a văzut încă de la primele turnee ale anului. Nu a reuşit rezultate prea bune la competiţiile la care a luat startul, lucru care s-a repetat şi acum, în calificările de la Wimbledon. După un prim set pe care l-a câştigat graţie unui break, 6-3, Irina a cedat de o manieră clară în jocul doi, cu 1-6, după ce a cedat de 3 ori serviciul. În decisiv părea că şi-a mai revenit, a înregitrat primul break al setului, a servit chiar şi pentru meci, la 5-4, dar nu a fost suficient. Sportiva din Franţa s-a dovedit o oponentă mai bună şi s-a calificat în ultimul tur al calificărilor.
Ana Bogdan (134 WTA) s-a calificat miercuri în ultima rundă a calificărilor, în urma unui meci echilibrat cu Pemra Ozgen (Turcia; 220 WTA), 7-6(1); 7-5.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Citește pe alephnews.ro: Trump îl amenință pe Putin: „O putem rezolva pe calea ușoară … sau pe cea grea”. Cum vrea președintele să oprească războiul din Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe