Irina Begu ar putea să o întâlnească din nou pe Roberta Vinci

Irina-Camelia Begu ar putea să o întâlnească pe italianca Roberta Vinci în turul doi al turneului de la Palermo (220.000 de dolari premii), la numai câteva zile după finala turneului de la Budapesta pe care cele două jucătoare au disputat-o, duminică, la Budapesta.

Urmărește
4 afișări

Begu a pierdut în ultimul act al turneului de la Budapesta, scor 4-6, 6-1, 4-6, în faţa sportivei din Italia, dar calificarea în finală i-a permis româncei să facă un salt de 17 locuri în ierarhia jucătoarelor profesioniste, până pe locul 60, cel mai bun din cariera sa.

La rândul său, Vinci a urcat două poziţii în WTA, până pe 23, după succesul repurtat în capitala Ungariei.

Begu o are ca adversară în primul tur pe Maria Elena Camerin, locul 114 WTA, tot o sportivă din Italia, în timp ce Vinci, favorita secundă a turneului de la Palermo, va întâlni în prima manşă o jucătoare venită din calificări. Dacă Begu şi Vinci se vor impune în meciurile pe care le vor disputa marţi, ele se vor afla din nou faţă în faţă.

Pe tabloul principal de simplu al competiţiei din oraşul italian mai este prezentă şi Mădălina Gojnea, locul 149 WTA, care joacă la ora transmiterii acestei ştiri cu Akgul Amanmuradova din Uzbekistan, locul 98 WTA, dar şi Sorana Cîrstea, locul 79 WTA, care o va avea, marţi, ca adversară pe Andrea Hlavackova din Cehia, locul 111 WTA. O altă româncă, Liana Ungur, locul 203 WTA, a fost eliminată în primul tur al calificărilor.

Simona Halep, locul 59 WTA, este pe tabloul principal la Bad Gastein, Austria, unde este cap de serie numărul 6. Ea va juca, marţi, în primul tur cu Sybille Bammer, reprezentanta ţării gazdă, locul 148 WTA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici