Irina Begu, eliminată în sferturi la Charleston. Românca, învinsă cu 6-2, 6-3 de Angelique Kerber
Partida dintre cele două jucătoare a durat o oră şi 14 minute. În primul set, Kerber a reuşit două break-uri. Suficiente cât să îşi adjudece actul. La scorul de 1-1, nemţoaica, a doua jucătoare a lumii, a câştigat pe serviciul Irinei Begu şi s-a distanţat apoi la 3-1. În finalul setului, la scor de 4-2, Kerber a reuşit un nou break, care a dus scorul la 5-2. În game-ul următor, nemţoaica şi-a făcut serviciul şi şi-a adjudecat setul.
Setul doi s-a desfăşurat în aceeaşi ordine de idei. Kerber a preluat iniţiativa la scorul de 2-2, când a reuşti un break şi imediat şi-a făcut serviciul, iar scorul de pe tabelă arată 4-2. A urmat o serie de două game-uri în care cele două jucătoare şi-au făcut punctele pe propriul serviciu. Momentul decisiv s-a înregistrat la scorul de 5-3 pentru Kerber, atunci când nemţoaica a reuşti un nou break şi a câştigat şi setul secund.
Angelique Kerber (2 WTA) va juca în semifinalele turneului de la Charleston cu învingătoarea din meciul Daria Kasatkina (Rusia) şi Sloane Stephens (Statele Unite ale Americii).