Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Acapulco: Nu a fost uşor cu Bacsinszky, dar sunt fericită că am câştigat

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 4 şi locul 53 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la Acapulco (Mexic), turneu dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.

Urmărește
163 afișări
Imaginea articolului Irina-Camelia Begu s-a calificat în turul doi la Acapulco: Nu a fost uşor cu Bacsinszky, dar sunt fericită că am câştigat

Irina-Camelia Begu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax foto)

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu a declarat, marţi, după victoria din primul tur de la Acapulco, că meciul cu Timea Bacsinszky nu a fost uşor, dar este fericită că a reuşit calificarea, informează site-ul wtatennis.com.

"Condiţiile de joc nu au fost deloc uşoare, atmosfera a fost umedă. Adversara mea nu a avut nimic de pierdut şi a dat totul în meci. Nu a fost uşor, dar sunt fericită că am câştigat. Am avut multe şanse şi în primul şi în al doilea set, dar nu am reuşit să le fructific. Până la urmă sunt bucuroasă că totul a ieşit bine şi a câştigat. Vreau să mă întorc în fiecare an la Acapulco, îmi place acest turneu. Organizarea, petrecerea, totul este perfect aici. Sunt într-adevăr fericită aici", a spus Begu.

Begu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (7/3), 3-6, 6-4, după trei ore şi un minut, pe Timea Bacsinzky (Elveţia), poziţia 333 în ierarhia mondială.

În turul doi, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Eva Birnerova (Cehia), locul 109 WTA, şi Anna Tatişvili (Georgia), poziţia 74 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în turul doi la Acapulco, Begu va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici