Ismail Aissati, dorit de Dinamo, a semnat cu formaţia turcă Balikesirspor
Ismail Aissati (29 de ani) nu va mai ajunge la Dinamo. Mijlocaşul cu un CV impresionat a ajuns deja la o înţelegere cu altă echipă şi a revenit în Turcia, la Balikesirspor, anunţă site-ul oficial al grupării turce.
Văzut drept o potenţială mare lovitură pe piaţa transferurilor, Aissati s-a antrenat câteva zile cu Dinamo, iar conducerea din Ştefan cel Mare a ezitat să ia o decizie pe loc în cazul mijlocaşului olandez, temându-se de cele trei accidentări suferite de acesta în ultimul an. Miercuri şi joi, însă, Aissati nu s-a mai prezentat sub comanda lui Cosmin Contra, incovând probleme personale, dar plnul său era deja pus la cale.
Joi seară, Aissati a semnat un contract valabil pe un an de zile cu Balikesirspor, fotbalistul cotat la 1,8 milioane de euro continuându-şi, astfel, aventura în Turcia. Înainte să vină în probe la Dinamo, Aissati jucaase pentru Alanyaspor, care-l pusese pe liber.
Întrebat despre situaţia lui Aissati, Contra nu era, oricum, încrezător că acesta va semna cu Dinamo: "Din ce am văzut la antrenamente, poate să fie un jucător ca Albin. Dar, de două luni şi jumătate, nu face antrenamente cu nicio echipă, doar cu antrenorul personal, chiar dacă fizic îl vedem bine. Am avut o discuţie cu el şi îşi doreste să vadă dacă poate să găsească o echipă în Olanda şi după, dacă nu îşi găseşte, să vedem dacă putem să îl aducem în rândurile noastre", spunea antrenorul din Ştefan cel Mare, marţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Cinci titluri are Olandei are Aissati în palmares, cu Ajax, PSV şi Twente.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO