Iuliu Mureşan: S-ar putea să mai anunţăm două transferuri

Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în zilele următoare clubul ar putea anunţa transferul a încă doi jucători.

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Iuliu Mureşan: S-ar putea să mai anunţăm două transferuri

Iuliu Mureşan: S-ar putea să mai anunţăm două transferuri (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Mureşan a evitat să comenteze posibila înregimentare a atacanţilor Saşa Bjelanovici (AC Vicenza) şi Victoraş Iacob despre care a spus doar că sunt buni. "S-ar putea să mai ajungă doi jucători în această săptămână, vom anunţa la momentul potrivit. Saşa Bjelanovici este un atacant de careu foarte bun, ar putea fi unul dintre noile achizitii. Victoraş Iacob este un jucător care mie îmi place mult, rămâne de văzut dacă îl vom lua", a declarat Iuliu Mureşan.

Oficialul grupării clujene a mai anunţat că împrumuturile lui Nicolae Dică de la Catania, respectiv David Bottone de la AC Torino nu vor mai fi prelungite. În schimb, Mureşan estimează că e posibil ca în această săptămână să rezolve situaţia lui Roberto De Zerbi şi Felice Piccolo, în sensul că jucătorii care aparţin de Napoli, respectiv Empoli, ar putea să mai joace un sezon la CFR. "Negociem în continuare cu Napoli pentru Roberto De Zerbi, ar putea ajunge în cantonamentul nostru din Austria. Pe Piccolo ni-l dorim foarte mult, ar puta ajunge în această săptămână. Pe Bottone nu îl mai luăm şi nici pe Nicolae Dică. Dacă vine şi Piccolo vom avea cinci fundaşi centrali, dar nu sunt prea mulţi, pentru că în sezonul trecut au fost situaţii în care am fost nevoiţi să îl folosim pe Gabi Mureşan în apărare, din cauza suspendărilor sau accidentărilor", a spus Iuliu Mureşan, care a estimat că echipa va avea nevoie de un buget de aproximativ 15 milioane de euro pentru sezonul viitor.

Nou-venitul Dominique Kivuvu, ultima dată la echipa din prima ligă NEC Nijmegen, a comparat clubul CFR cu Ajax Amsterdam, fosta campioană a Europei. "Este o onoare să fiu comparat cu Patrick Vieira. Dacă ar fi să compar CFR Cluj cu o echipă din Olanda, aceasta ar fi Ajax, pentru că ambele echipe au câştigat multe trofee şi sunt cunoscute în Europa", a spus Kivuvu.

Conducerea clubului a mai anunţat că jucătorii Tiago Vitinha, Dario Flores, Diego Ruiz, Ousmane Viera, Rade Veljovic şi Sixto Peralta nu vor face deplasarea în cantonamentul echipei de la Abtenau (Austria). Lotul pentru singurul stagiu de pregătire al verii va fi compus din 27 de jucători, dintre care patru portari şi trei juniori, a mai precizat conducerea echipei clujene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici