„Amânarea sentinţei în cazul cu Chelsea îi va permite lui Mutu să joace mult mai destins. Dar aceasta nu face ca interesul altor cluburi pentru jucătorul român să fie mai mic, ba chiar apar din nou semnale. De aceea au revenit vocile ce provin din Rusia şi care afirmă că Zenit Sankt Petersburg se află pe urmele lui Mutu, mai ales că posibilul viitor antrenor al ruşilor ar urma să fie Luciano Spalletti. Potrivit cotidianului La Nazione pentru Mutu (şi pentru Fiorentina) din Rusia ar fi pe drum o ofertă economică dublă extrem de importantă”, notează site-ul violanews.com.
Impresarul Victor Becali a declarat, luni, că Tribunalul Federal al Elveţiei a dat o decizie de „suspendare temporară” a hotărârii TAS, prin care atacantul Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea.
Presa din Rusia şi cea din Italia a scris, în perioada de mercată de vară, că oficialii grupării Zenit Sankt Petersburg i-a propus atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, un contract pe trei sezoane şi un salariu anual de 5,5 milioane de euro. Cu toate acestea, clubul rus Zenit Sankt Petersburg a dezminţit, la 17 august, pe site-ul oficial, informaţiile privind „orice fel de negociere” pentru transferul românului Adrian Mutu, aşa cum anunţase presa.
Internaţionalul român mai are contract cu Fiorentina până în vara anului 2012 şi are un salariu de aproximativ două milioane de euro pe sezon.