Jakob Kuhn a acuzat arbitrajul de la partida Elveţia - Cehia
Selecţionerul naţionalei Elveţiei, Jakob Kuhn, l-a acuzat pe arbitrul italian Roberto Rosetti că nu a acordat două penaltiuri clare, în partida pierdută, sâmbătă, cu scorul de 0-1, în faţa reprezentativei Cehiei, în meciul de deschidere de la Campionatul European.
Jakob Kuhn a acuzat arbitrajul de la partida Elveţia - Cehia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"E greu când vezi că s-au comis două greşeli care trebuiau să fie penalizate cu lovituri de la 11 metri, e clar. După ce am revăzut imaginile, a fost evident. În plus, s-au acordat trei cartonaşe galbene jucătorilor mei, niciunul cehilor", a răspuns Kuhn întrebărilor care au vizat arbitrajul brigăzii conduse de Roberto Rosetti.
Elveţienii au cerut penalti la două faze în care fundaşii adverşi au atins mingea cu mâna, în interiorul careului. Una dintre aceste faze a fost difuzată în mod repetat pe ecranele gigant de pe stadion, provocând furia suporterilor din tribună.
Fundaşul Tomas Ujfalusi a recunoscut la conferinţa de presă de după meci că balonul l-a lovit în mână, dar că nu a avut cum să se ferească.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Reprezentativa Cehiei a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Elveţiei, în meciul de deschidere al Campionatului European, disputat sâmbătă, la Basel. Unicul gol al meciului disputat în grupa A a fost marcat de Vaclav Sverkos, în minutul 71.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO