Jannik Sinner, care luna trecută a câştigat Australian Open, a fost suspendat pentru dopaj

Jannik Sinner, numărul unu mondial ATP, a acceptat o suspendare de trei luni, ajungând la o înţelegere cu Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA), după ce anul trecut a fost depistat pozitiv de două ori în decurs de opt zile.

Urmărește
2786 afișări
Imaginea articolului Jannik Sinner, care luna trecută a câştigat Australian Open, a fost suspendat pentru dopaj

Italianul în vârstă de 23 de ani, care luna trecută a câştigat Australian Open, va fi suspendat în perioada 9 februarie - 4 mai, potrivit BBC.

El va fi eligibil să joace la următorul turneu de Grand Slam al sezonului, Roland Garros, care începe pe 19 mai.

WADA a transmis într-un comunicat că acceptă explicaţia acestuia că a fost contaminat din greşeală cu substanţa interzisă clostebol.

Agenţia acceptă că triplul campion de Grand Slam „nu a intenţionat să trişeze”, că medicamentul „nu a oferit niciun beneficiu de îmbunătăţire a performanţei” şi că acest lucru s-a întâmplat „fără ştirea sa, ca urmare a neglijenţei membrilor echipei sale”.

„Cu toate acestea, în conformitate cu codul şi în temeiul deciziei TAS, un sportiv poartă responsabilitatea pentru neglijenţa staff-ului. Pe baza setului unic de fapte din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată a fi un rezultat adecvat”, a adăugat WADA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici