Japonezul Uchishiba, fost campion olimpic la judo, condamnat la cinci ani de închisoare pentru viol

Publicat: 01 02. 2013, 15:19
Actualizat: 13 04. 2020, 19:09

Masato Uchishiba, în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat pentru că a abuzat sexual de o tânără judoka de la o echipă pe care o antrena. Tânăra a fost violată într-un hotel din Tokyo.

Faptele datează din septembrie 2011, când echipa de la universitatea din Kyushu era în deplasare la Tokyo.

După ce a petrecut într-un bar, tânăra, atunci în vârstă de 18 sau 19 ani, s-a dus la hotel, unde a adormit rapid, fiind în stare de ebrietate. Potrivit procurorului, citat de televiziunea publică NHK, ea ar fi fost trezită brutal de avansurile antrenorului.

De-a lungul procesului, Uchishiba, care este căsătorit, a negat violul, spunând că relaţia a fost consimţită. El a decis, vineri, să facă apel.

Uchishiba s-a retras din activitatea sportivă în octombrie 2010.