Japonia ar putea participa la Copa America
Reprezentativa de fotbal a Japoniei ar putea participa la ediţia din acest an a Copei America, deşi în urmă cu câteva zile autorităţile anunţaseră că se retrag de la această competiţie, din cauza situaţiei din ţară, a declarat, marţi, un oficial al federaţiei japoneze, informează AFP.
"Vom participa cu condiţia de a convoca un anumit număr de jucători ce evoluează în străinătate, astfel încât să minimalizăm impactul asupra J-League (campionatul intern)", a declarat Hiromi Hara, director tehnic al Federaţiei Japoneze de Fotbal.
Hiromi Hara a menţionat că reprezentanţii Confederaţiei Sud-americane de Fotbal s-au angajat să sprijine forul japonez să negocieze cu cluburile europene pentru le permite fotbaliştilor să participe la această competiţie.
Pagubele provocate de cutremurul şi valurile tsunami din 11 aprilie au constrâns autorităţile japoneze să reprogrameze o parte din meciurile din campionat în luna iulie, perioadă în care se va desfăşura şi Copa America.
Japonia şi Mexicul au fost invitate oficial în acest an la Copa America, competiţie ce va avea loc în Argentina, în perioada 1-24 iulie.
O decizie oficială în acest sens va fi luată de federaţia japoneză în cursul zilei de joi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO