Jaqueline Cristian, eliminată în calificările turneului de la Dubai

Publicat: 16 02. 2024, 13:15
Actualizat: 16 02. 2024, 13:17

Jaqueline Cristian, favorita numărul 12 în calificări, a început bine şi a câştigat primul set, cu 6-3, într-un act în care s-au înregistrat 6 break-uri, ultimele două de partea lui Cristian.

Setul secund a fost aproape similar, cu alte 6 break-uri, câte 3 de fiecare parte, românca venind însă de fiecare din urmă, cu un ultim joc, cel de 6-6, câştigat tot de aceasta, după ce la 4-5 a mai salvat o minge de set.

În tiebreak, Cristian a fost condusă cu 5-2 şi a pierdut în cele din urmă cu 7-3, partida fiind adjudecată apoi de Lys în setul decisiv, în care a făcut două break-uri, la capătul unui meci care a durat două ore şi 22 de minute.

Este a doua oară în cariera româncei când pierde în faţa jucătoarei din Germania, după ce a condus în primul set. Prima confruntare a celor două jucătoare a avut loc la Transylvania Open, în 2023.