- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Jaqueline Cristian, premiată de Federaţia Română de Tenis
Junioarea Jaqueline Cristian a primit, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, un trofeu din partea Federaţiei Române de Tenis pentru performanţa realizată la începutul acestui an când a câştigat cel mai important turneu mondial dedicat jucătorilor sub 14 ani, Les Petits As.
Jaqueline Cristian, premiată de Federaţia Română de Tenis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Trofeul i-a fost înmânat de fosta finalistă de la Roland Garros din 1977, Florenţa Mihai.
Jaqueline Cristian a declarat că este dispusă să muncească pentru că îşi doreşte să ajungă cât mai sus.
"Este o mare onoare pentru mine să primesc acest trofeu din partea Federaţiei Române de Tenis. Turneul a fost greu, dar am fost ambiţioasă, mi-am dorit mult titlul şi până la urmă am reuşit să îl câştig. Sunt conştientă că mai este mult de muncă, dar voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru că îmi doresc să ajung cât mai sus", a afirmat jucătoarea în vârstă de 14 ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
La rândul său, junioarea i-a înmânat din partea FRT antrenorului Eugen Vătăşescu un premiu special pentru întreaga activitate. În vârstă de 92 de ani, Eugen Vătăşescu este unul dintre cei mai longevivi antrenori români, el oferind gratuit şi în prezent lecţii de tenis tinerilor jucători.
Jaqueline Cristian participă începând de luni la turneul Dr. Oetker Junior Trophy, cea mai importantă competiţie de tenis pe zgură din sud-estul Europei, dedicată jucătorilor sub 14 ani. Jucătoarea română este favorita numărul 3 a competiţiei care se desfăşoară la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.
La turneul Dr. Oetker Junior Trophy, programat să se încheie la 28 aprilie, participă aproximativ 200 de jucători de tenis din 22 de ţări europene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO