Jean Vlădoiu, secundul lui Rednic la Dinamo

Fostul fotbalist Jean Vlădoiu va fi unul dintre antrenorii secunzi ai echipei Dinamo în viitorul "mandat" al tehnicianului Mircea Rednic, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii".

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului Jean Vlădoiu, secundul lui Rednic la Dinamo

Jean Vlădoiu, secundul lui Rednic la Dinamo (Imagine: Mediafax Foto)

"O dată cu revenirea lui Mircea Rednic, din vară, pe banca lui Dinamo, clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a ajuns la un acord şi cu Jean Vlădoiu pentru preluarea postului de antrenor secund. Fostul atacant al lui Dinamo revine astfel, dupa nouă ani, în "Groapa", urmand sa fie secundul lui Mircea Rednic", se arată pe site-ul www.fcdinamo.ro.

Antrenorul Mircea Rednic va reveni ca antrenor la Dinamo din vară şi va semna un contract pe doi ani a declarat, marţi, vicepreşedintele grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Vasile Turcu. În etapele rămase din acest campionat, echipei va fi pregătită de Cornel Ţălnar.

Dinamo a început sezonul cu Mircea Rednic pe bancă, însă la 1 septembrie 2007, după înfrângerea suferită în meciul cu Gloria Bistriţa, scor 0-1, pe teren propriu, în etapa a VI-a a Ligii I, acesta a renunţat la funcţia de antrenor principal.

De atunci, Dinamo a mai schimbat trei antrenori, Walter Zenga, Cornel Ţălnar şi Gigi Mulţescu. Ultimul a anunţat, luni, că şi-a reziliat contractul cu FC Dinamo, de comun acord cu conducerea clubului, la mai puţin de o lună de la preluarea echipei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici