„Este greu de crezut, dar Fabrice loveşte din nou mingea. A fost doar o joacă, dar nimeni nu s-ar fi gândit că acest lucru este posibil, în urmă cu câteva săptămâni. I s-au făcut tot felul de teste, dar niciunul din specialişti nu ştie cu exactitate de ce s-a prăbuşit. Tot ce ştiu ei este că a avut o refacere uimitoare”, a declarat un apropiat al fotbalistului.
Prima dată când s-a dat jos din pat în spital, după ce s-a prăbuşit la meci, Muamba nu a putut să facă nici cinci paşi. „Acum este recunoscător pentru fiecare suflare”, a precizat sursa citată de The Sun.
Fotbalistul echipei Bolton Wanderers, Fabrice Muamba, a fost externat, luni, la o lună după ce s-a prăbuşit pe gazonul stadionului White Hart Lane în timpul meciului cu Tottenham Hotspur din Cupa Angliei, disputat la 17 martie. Inima sa nu a bătut atunci timp de 78 de minute.