Jens Lehmann revine în activitate, la 41 de ani, pentru a ajuta Arsenal

Publicat: 14 03. 2011, 21:12
Actualizat: 06 11. 2012, 13:47

„Arsenal este într-o situaţie dificilă în ceea ce priveşte portarii, sper să le fiu de folos”, a declarat Lehmann.

Potrivit cotidianului Bild, Lehmann, care s-a retras în mai 2010 după două sezoane la VfB Stuttgart, va face teste fizice în această săptămână şi ar putea fi folosit încă din acest week-end.

Arsenal se confruntă cu accidentările lui Lukas Fabianski, care nu va mai juca în acest sezon, şi a lui Wojciech Szczesny, indisponibil şase săptămâni din cauza unei accidentări la o mână. Arsenal a rămas doar cu Manuel Almunia, iar Lehmann va fi rezerva spaniolului.