Jens Lehmann va absenta două săptămâni din cauza unei accidentări

Publicat: 24 08. 2007, 09:41
Actualizat: 05 11. 2012, 16:10

Lehmann, în vârstă de 36 de ani, nu va putea evolua în partidele cu Manchester City şi Portsmouth din campionatul englez şi nici în cel cu formaţia Sparta Praga din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

Jens Lehmann, care a avut un început de sezon ezitant, cu două gafe majore în partidele cu Fulham şi Blackburn Rovers, va fi înlocuit în poarta londonezilor de spaniolul Manuel Almunia.