JO de Iarnă: Giuliano Razzoli, campion olimpic la slalom
Italianul Giuliano Razzoli a câştigat, sâmbătă, la Whistler, titlul olimpic la slalom, ultima probă a concursului de schi alpin de la Jocurile Olimpice de la Vancouver, alăturându-se compatrioţilor săi Alberto Tomba, câştigător în 1988, la Calgary, şi Piero Gros, în 1976, la Innsbruck.
JO de Iarnă: Giuliano Razzoli, campion olimpic la slalom (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cu timpul de un minut, 39 de secunde şi 22 sutimi în cele două manşe, Razzoli i-a devansat pe croatul Ivica Kostelici, la 16 sutimi şi pe suedezul Andre Mhyrer, la 54 sutimi.
Românul Ioan Gabriel Nan a abandonat în prima manşă la slalom. Pe lângă românul în vârstă de 29 de ani, alţi 47 de sportivi nu au reuşit să termine prima manşa a acestei probe.
În proba de slalom au luat startul 101 schiori.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO