Jocurile Olimpice de la Soci: Vladimir Putin a îmbrăţişat o sportivă olandeză declarată lesbiană

Publicat: 13 02. 2014, 22:13
Actualizat: 05 04. 2020, 19:36

Conform sursei citate, gestul făcut de Putin vine să pună capăt protestelor din cauza legislaţiei anti-gay din Rusia.

Întâlnirea a avut loc la baza de antrenament a olandezilor, acolo une liderul de la Kremlin s-a întâlnit să bea o bere cu regele Willem-Alexander şi cu regina Maxima.

„Aveţi vreo problemă aici?”, a întrebat Putin, iar Ireen Wust i-a răspuns: „Nu, totul este bine. Îmi place”.

Ireen Wust, campioană olimpică în proba de 3.000 metri şi medaliată cu argint la 1.500 metri, are o relaţie cu colega sa de echipă Sanne van Kerkhof.

Legea promulgată în iunie 2013 de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care pedepseşte cu amendă şi închisoare „propaganda” homosexuală în faţa minorilor, a suscitat critici vehemente, mai ales în Occident.