- Home
- Sport
- LONDRA, (26.07.2012, 13:34)
- Luminita Turcu ,
JOCURILE OLIMPICE: Vineri începe a treia ediţie de la Londra
Cea de-a treia ediţie de la Londra a Jocurilor Olimpice va începe vineri, iar din 27 iulie până la 12 august, capitala britanică va fi prima care realizează tripla olimpică: în 1908 şi 1948 a găzduit deja două ediţii ale JO din era modernă.
Urmărește
293 afișări
JOCURILE OLIMPICE: Vineri începe a treia ediţie de la Londra (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
În urmă cu 64 de ani, la încheierea războiului, se vorbea de "Jocurile Austerităţii". Sportivii dormeau în dormitoare comune, în barăci militare şi şcoli.
În prezent există o austeritate cauzată de criza economică. De aceea, Jocurile de la Londra şi bugetul lor de 9,3 miliarde de lire sterline nu impresionează după cele, colosale, de la Beijing, realizate ca o afirmare a puterii.
Ceremonia de deschidere, în prezenţa a 80.000 de spectatori şi sub privirile a miliarde de telespectatori, a fost încredinţată lui Danny Boyle, regizorul filmului "Slumdog Millionaire (Vagabondul milionar)", recompensat cu opt premii Oscar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Citeşte şi:
JOCURILE OLIMPICE 2012: Cum arată Londra cu o zi înainte de începerea Olimpiadei - GALERIE FOTO
Va urma apoi intrarea în arenă a celor 10.500 de sportivi originari din 204 de ţări. Sportivi care au cap de afiş două superstaruri de la Beijing: "Lightning Bolt (Fulgerul Bolt)", sprinterul jamaican Usain Bolt, şi "The Baltimore Bullet (Glonţul din Baltimore)", înotătorul american Michael Phelps.
Regele din Swaziland, Angelina Jolie şi Michelle Obama se numără printre personalităţile aşteptate la Londra pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de vară.
Citeşte şi:
JOCURILE OLIMPICE: 120 de şefi de stat şi guvern, dar şi numeroase celebrităţi, la ceremonia de deschidere
120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la un spectacol grandios ce a costat 27 de milioane de euro, show conceput de cineastul Danny Boyle, regizorul filmului "Vagabondul milionar", recompensat cu opt premii Oscar în 2009. Numărul personalităţilor este mai mare decât cel de la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, şi de la JO de la Atena.
Între alţii, cancelarul german Angela Merkel şi premierul japonez Yoshihiko Noda se vor afla, vineri, în tribunele VIP ale stadionului de la Londra cu o capacitate de 80.000 de locuri.
Regina Marii Britanii însăşi va deschide JO, după o recepţie organizată la Buckingham în onoarea conducătorilor străini prezenţi la eveniment. Prinţul William, soţia sa Kate, prinţul Harry, prinţul Charles şi Camilla vor fi de asemenea prezenţi.
Însă participarea familiei regale nu se va limita la ceremonia de deschidere. William, Kate şi Harry, "ambasadori" ai echipei olimpice britanice, vor asista la mai multe probe, la fel şi Charles şi Camilla.
Citeşte şi:
JOCURILE OLIMPICE 2012: Big Ben şi toate clopotele din Regatul Unit vor semnala deschiderea competiţiei
Prima doamnă a SUA, Michelle Obama, va conduce delegaţia ţării sale, în absenţa probabilă a preşedintelui Barack Obama. Însă candidatul republican la preşedinţie, Mitt Romney, care face un turneu în străinătate, va fi prezent.
Delegaţia rusă va fi condusă de Dmitri Medvedev, însă Kremlinul a lăsat să se înţeleagă că preşedintele Vladimir Putin s-ar putea deplasa la Londra pentru a umări concursul de judo.
Premierul francez Jean-Marc Ayrault va fi de asemenea prezent, în timp ce preşedintele François Hollande se va întâlni cu sportivii francezi la 30 iulie.
Legenda fotbalului britanic David Beckham va participa la ceremonia de deschidere, deşi nu face parte din lotul Marii Britanii pentru turneul de fotbal de la JO. Beckham a contribuit la campania de candidatură a Londrei pentru organizarea JO şi chiar a fost unul dintre purtătorii flăcării olimpice.
Însă personalităţile nu se vor afla doar pe stadion: la Londra vor fi organizate mai multe petreceri private, dintre care cea mai importantă poate fi considerată cea a cuplului Brad Pitt - Angelina Jolie, care va avea loc miercuri, la Victoria and Albert Museum, în beneficiul unei fundaţii ce promovează pacea (Sports for Peace).
Fostul pugilist american Mohamed Ali este invitat de onoare şi, conform presei locale, prinţul William şi soţia sa Kate vor fi prezenţi la eveniment, la fel ca şi Catherine Zeta Jones, Lewis Hamilton şi fraţii Vitali şi Vladimir Klitschko.
La Jocurile Olimpice se vor înregistra şi câteva absenţe notabile.
Guvernul britanic, punând în aplicare sancţiunile europene împotriva preşedintelui al-Assad, nu i-a acordat viză lui Mouwaffak Joumaa, preşedintele Comitetului Olimpic Sirian, un general apropiat al regimului. Totuşi zece sportivi vor purta culorile Siriei, teatrul unei represiuni sângeroase de peste un an.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care a declarat în mai că vrea să fie prezent la JO, însă a recunoscut apoi că britanicii sunt eticenţi, pare să fi cedat.
În schimb, regele din Swaziland, Mswati III, va fi prezent la competiţia londoneză, în ciuda protestelor care au venit după participarea sa la jubileul reginei Marii Britanii.
Londra ar vrea să câştige o altă medalie, cea de "dezvoltării durabile". Deja preşedintele CIO, Jacques Rogge, a asigurat că Londra va fi un "model" pentru ediţiile următoare, având în vedere că a îndeplinit la timp toate cerinţele.
Unele instalaţii, din estul oraşului, vor fi păstrate, cum ar fi velodromul. Altele vor fi reconfigurate cu o capacitate redusă pentru folosire post-olimpică, aşa cum este cazul stadionului mare sau a piscinei cu arhitectură îndrăzneaţă care va rămâne fără două părţi şi va deveni municipală. Alte instalaţii vor fi demontate şi revândute, cum este cazul şi arenei de baschet.
Rămân două mari necunoscute: riscul unui uriaş ambuteiaj într-un oraş saturat unde deplasările sunt la fel de rapide ca pe timpul caleştilor şi securitatea, la 40 de ani de la luarea sângeroasă de ostatici de la JO de la Munchen.
În primul caz, 7,5 miliarde de euro au fost oferite pentru modernizarea transportului public, unde există cel mai vechi metrou din lume. 48 de kilometri de culoare de circulaţie sunt prevăzute pentru VIP-uri, iar londonezii sunt încurajaţi să muncească de acasă şi să evite orele de vârf.
Pentru a evita orice risc, peste 40.000 de soldaţi, poliţişti şi gărzi private vor contribui la o mobilizare "fără precedent pe timp de pace", conform premierului David Cameron. A doua zi după atribuirea organizării JO Londrei, oraşul a cunoscut cel mai grav atentat, cu 52 de victime, la 7 iulie 2005.
(Material realizat de Luminiţa Turcu, luminita.turcu@mediafax.ro).
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: JOCURILE OLIMPICE 2012: Cum arată Londra cu o zi înainte de începerea competiţiei - GALERIE FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe