Josep Guardiola: Eric Abidal va reveni în curând alături de noi

Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, vineri, că operaţia la care a fost supus fundaşul francez Eric Abidal a fost reuşită şi că acesta va reveni "în curând" alături de componenţii formaţiei spaniole, informează La Vanguardia.

Urmărește
6 afișări

"Abidal este un băiat foarte puternic. A fost o veste tristă, însă operaţia a decurs bine. Vreau să le mulţumesc medicilor pentru că şi-au făcut bine treaba. Abidal este vesel, asta îl va ajuta şi în curând îl vom avea printre noi. Jucătorul şi familia sa au cerut multă discreţie în ceea ce-i priveşte, trebuie să le respectăm dorinţa", a spus Guardiola într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul a adăugat că Abidal este un jucător iubit. "Este o persoană iubită, evoluează de mulţi ani aici şi s-a făcut iubit. Primele zile au fost mai grele, însă îşi va reveni. Medicii au spus că operaţia a decurs bine, perspectivele sunt bune", a mai spus Guardiola.

FC Barcelona a anunţat, vineri, că Eric Abidal a fost operat "fără probleme" de o tumoare la ficat, joi, la BarnaClinic, din Barcelona.

Eric Abidal, în vârstă de 31 de ani, ar putea fi externat în circa o săptămână "în funcţie de evoluţia stării sale", a anunţat clubul, într-un comunicat.

Operaţia, care a durat circa trei ore şi s-a desfăşurat fără probleme, a permis echipei conduse de medicul Josep Fuster Obregon "să îndepărteze complet leziunea", se mai menţionează în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici