JP Morgan: Anglia va câştiga Cupa Mondială

Banca americană JP Morgan a anunţat, miercuri, după ce a folosit analiza cantitativă, că naţionala Angliei va câştiga Cupa Mondială, organizată în perioada 11 iunie - 11 iulie, în Africa de Sud.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului JP Morgan: Anglia va câştiga Cupa Mondială

JP Morgan: Anglia va câştiga Cupa Mondială (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aplicând în fotbal analiza cantitativă pe care o utilizează pentru evaluarea valorilor de piaţă, banca a apreciat că Brazilia are "cea mai puternică echipă", în faţa Spaniei şi Angliei. Însă programul meciurilor va permite Angliei să câştige Cupa Mondială. Conform modelului băncii, Franţa va ocupa locul şapte.

Metodologia utilizată, numită analiză cantitativă sau "Quant", calculează matematic oportunităţile de investiţii. Metoda a fost larg criticată pentru că nu a reuşit să prevadă severa criză financiară survenită în 2008-2009.

Potrivit băncii, Anglia va câştiga la 11 iulie finala în faţa Spaniei, la loviturile de departajare. Olanda se va clasa pe locul trei, după ce va trece de Slovenia în finala mică. În semifinale, englezii ar trece de Olanda, tot la lovituri de departajare.

Franţa va merge până în sferturi, la 2 iulie, dar va pierde în faţa Angliei.

"Obiectivul nostru este să construim un model matematic, asemănător celui utilizat de comunitatea Quants (analiştii financiari adepţi ai metodei Quant) pentru a selecţiona titlurile şi a aplica tabloul CM", a explicat banca într-un comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici