Prima pagină » Sport » Jucătoarea de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, are cancer

Jucătoarea de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, are cancer

Jucătoarea americană de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, a anunţat, vineri, că a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin şi se va retrage din circuit pentru tratament.
Jucătoarea de tenis Victoria Duval, în vârstă de 18 ani, are cancer
Luminita Turcu
04 iul. 2014, 23:26, Sport

„Vă anunţ cu durere că trebuie să mă retrag din circuit pentru câtva timp. Intenţionez să duc cea mai bună luptă şi să mă refac total. Mă văd revenind pe teren rapid şi mai puternică, iar atunci voi savura şi mai mult şansa de a practica acest sport pe care îl iubesc atât de mult”, a declarat Duval, informează wtatennis.com.

Victoria Duval a fost anunţată că suferă de cancer în timpul turneului de la Wimbledon. Potrivit familiei sportivei, Victoria va urma un tratament şi se speră o recuperare totală în câteva luni.

Duval a reuşit să ajungă pe tabloul principal la Wimbledon şi a eliminat-o în primul tur pe Sorana Cîrstea. Ea s-a remarcat la US Open în 2013, când a trecut în primul tur de australianca Samantha Stosur.

Jucătoarea a avut deja mai multe probleme: tatăl ei Jean-Maurice a supravieţuit cutremurului din 2010 din Haiti, ţara lor de origine, după ce a stat mai multe ore sub dărâmături, iar Victoria a fost victima unui jaf pe când avea 7 ani şi locuia la mătuşa sa, la Port-au-Prince.