„Din păcate fotbaliştii mei au crezut că în mod logic, după patru meciuri fără înfrângere, va veni şi al cincilea, dar n-a fost deloc aşa. Cu toţii suntem vinovaţi pentru acest eşec. În prima repriză am avut şanse egale de a marca, iar după ce am egalat meciul putea decurge în favoarea noastră. Am încercat în final să obţinem victoria, dar ne-a fost foarte greu în 10 oameni. Vreau să-i felicit pe jucători pentru efortul depus. Universitatea Cluj e o echipă solidă, cu un public care într-adevăr este al 12-lea jucător”, a spus Munteanu.
Dorinel Munteanu nu a dorit să comenteze arbitrajul, spunând că există comisii abilitate să facă acest lucru. „Este urât să vorbesc despre arbitraj, având în vedere că la televizor asta se întâmplă în fiecare zi”, a adăugat el.
Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, consideră că partida de la Alba Iulia a fost interesantă. „Felicit jucătorii pentru efort. Din păcate n-am avut clarviziune în joc, iar Universitatea Cluj a meritat victoria. Arbitrajul nu vreau să-l comentez, dar putea fi mai bun”, a precizat Stan.
Formaţia Universitatea Cluj a învins, duminică, echipa Oţelul Galaţi, cu scorul de 2-1 (1-1), într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, disputat pe stadionul Cetate din Alba Iulia. Golurile învingătorilor au fost marcate de Mendy ’35 şi Boştină ’50 (penalti). Pentru Oţelul a înscris Borbely, în minutul 45+2.