Jucătorii de la HCM Constanţa au primit medaliile de campioni şi trofeul Ligii Naţionale

Jucătorii echipei HCM Constanţa au primit medaliile de campioni şi trofeul Ligii Naţionale, sâmbătă, după meciul de pe teren propriu cu CSM Oradea, scor 32-30 (16-14), din penultima etapă a sezonului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

"A fost visul meu de mic copil, sunt mândru că am reuşit să câştig acest titlu. Am jucat şi în echipa naţională. Constanţa a dovedit că este cel mai profesionist club din România, pentru mine este o onoare să fiu la Constanţa şi ar fi o mândrie să pot rămâne la HCM şi din vară", a declarat Alexandru Stamate.

George Buricea, aflat la al şaptelea titlu din cariera de handbalist (şase cu HCM Constanţa, unul cu Steaua), a spus că îşi doreşte să realizeze eventul în acest an. "Sunt fericit că n-am trecut prin handbal ca gâsca prin apă. Am muncit enorm, dar satisfacţia este depină. Constanţa s-a ridicat mult în handbal, s-a văzut şi în Europa, unde şi-a măsurat cu adevărat forţele. Urmează sezonul de Liga Campionilor, pe care vrem să îl facem cât mai bun, însă până atunci vrem să câştigăm şi Cupa României pentru a face eventul", a precizat Buricea.

Antrenorul Ion Crăciun, care a câştigat titlul în premieră la conducerea tehnică a unei echipe, s-a declarat încântat de această reuşită. "E un sentiment unic, prima medalie de campion nu se uită niciodată, ca şi prima iubire. Mă bucură că pe unii dintre jucători de-acum care au ajuns la acest nivel i-am crescut. Este o satisfacţie în plus pentru orice antrenor", a menţionat el.

Directorul executiv Nurhan Ali consideră că prin câştigarea titlului s-a văzut că transferurile din ultimii ani şi liniştea financiară şi-au arătat roadele: "Sunt fericit că aceia care răspund de această echipă au putut asigura o linişte financiară. Transferurile făcute în ultimii ani, când s-a investit în jucători tineri de mare perspectivă, şi-au arătat roadele când aceştia au devenit sportivi maturi".

La meciu de sâmbătă, Mihai Popescu a primit diploma pentru cel mai bun jucător român de handbal din 2010.

Echipa HCM Constanţa a devenit, în urmă cu o săptămână, pentru a şasea oară în istorie campioana României la handbal masculin, la un an de la decesul antrenorului Zoran Kurtes. Acesta este al treilea titlu consecutiv al constănţenilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici