Jucătorii echipei FC Timişoara au oferit cadouri femeilor dintr-un centru comercial

Jucătorii echipei FC Timişoara au oferit, marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, cadouri doamnelor şi domnişoarelor prezente într-un centru comercial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"Este o zi specială pentru toate mamele, pentru toate femeile din lumea asta şi ne bucurăm că putem contribui la fericirea lor. Femeile ne-au felicitat pentru victoria cu CFR-ul şi ne-au urat baftă. Se pare că foarte multe femei sunt «Poli»-ste şi ne-au urat să luăm titlul anul ăsta. Le-am spus să-şi trimită copiii, fraţii şi soţii la meciuri, pentru că avem nevoie de suporteri", a spus fundaşul Srdjan Luchin.

La rândul său, sârbul Nikola Ignajatijevici a declarat că nu sunt diferenţe între România şi Serbia în ceea ce priveşte această sărbătoare. "Sunt sărbătorite toate femeile, e sărbătoarea lor, beneficiază de toată atenţia şi toată dragostea este îndreptată spre ele. Toţi bărbaţii trebuie să facă daruri, iar acea zi e pentru ele", a completat Ignatijevici.

Ianis Zicu speră ca FC Timişoara să obţină în partida cu Universitatea Craiova, gruparea bănăţeană să obţină cea de-a treia victorie din acest an. "Am avut norocul să găsesc foarte multe femei şi cu această ocazie doresc să le urez la mulţi ani tuturor. Duminică toată echipa va munci ca şi până acum. Ne dorim să vină suporterii, pentru că avem nevoie de ei, iar acum avem posibilitatea să ne apropiem de primul loc. Mai sunt patru-cinci etape până să se ştie care sunt echipele care vor rămâne în lupta pentru titlu", a subliniat Zicu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici