Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat nici la antrenamentul de joi dimineaţă

Antrenorul echipei FC Vaslui, Juan Ramon Lopez Caro, a sosit, joi dimineaţă, la stadionul Municipal, dar jucătorii nu s-au prezentat nici de această dată la şedinţa de pregătire programată la ora 10.30.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat nici la antrenamentul de joi dimineaţă

Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat nici la antrenamentul de joi dimineaţă (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Lopez Caro a declarat că antrenamentul de la 10.30 era anunţat, deşi oficialii clubului susţin că jucătorii au liber şi pe 2 septembrie. Tehnicianul a adăugat că îşi va respecta oblicaţiile contractuale cu gruparea moldoveană şi se va prezenta şi la antrenamenul din această seară, programat la 18.30.

Dacă la antrenamentul de miercuri au fost totuşi prezenţi doi jucători, David Rivas şi Alejandro Campano, aduşi la FC Vaslui de Lopez Caro, joi dimineaţă nici măcar aceşţtia nu au mai venit la stadion.

Tehnicianul spaniol a venit la stadionul Municipal însoţit de avocatul său, Josep Vandellos, în vederea clarificării contractului cu gruparea moldoveană.

"Am venit să vedem ce se întâmplă aici la club legat de contractul lui Lopez Caro, de ce jucătorii nu au venit la antrenament. Trebuie să discutăm cu cei din conducere. Am constatat împreună cu Lopez Caro că nu este nimeni la stadion (n.r. - jucători), deşi exista un plan de antrenament pentru ziua de azi depus la club. Nu există miză financiară, Lopez Caro dorind doar să-şi ducă la îndeplinire contractul cu FC Vaslui", a declarat, joi, Josep Vandellos.

Avocatul a precizat că în cursul zilei de joi va da publicităţii un comunicat de presă în care va explica situaţia lui Juan Ramon Lopez Caro la Vaslui.

Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat la cele două antrenamente de miercuri, antrenorul Lopez Caro susţinând că şedinţele de pregătire au fost boicotate.

În replică, finanţatorul Adrian Porumboiu a declarat, miercuri, că Lopez Caro a dat dovadă de lipsă de respect, el modificând programul echipei, introducând câte două antrenamente miercuri şi joi, deşi iniţial îi anunţase pe jucători că vor fi liberi, iar unii dintre ei îşi cumpăraseră bilete pentru a merge acasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici