Jucătorii licitaţi de la Centrele Olimpice de Excelenţă "costă" între 2000 şi 10.000 de euro

Federaţia Română de Handbal a anunţat datele de desfăşurare ale licitaţiilor sportivilor de la Centrele Naţionale Olimpice de Excelenţă, feminin şi masculin, la care cluburile interesate vor plăti sume între 2000 şi 10.000 de euro pentru fiecare handbalist.

Urmărește
36 afișări

Potrivit anunţului FR Handbal, licitaţia de la CNOE feminin, din Râmnicu Vâlcea, a sportivelor născute în 1992-1993, va avea loc în 6 iunie (ora 11.00), evaluarea sportivelor fiind estimată, între 2000 şi 8000 de euro. Jucătoarele care vor fi „licitate” sunt următoarele: Ana Apipiei (extremă stânga, club de provenientă CSŞ Caracal), Ana Ciolan (pivot, LPS Vaslui), Ştefania Florea (extremă dreapta, LPS Iaşi), Cristina Florică (extremă stânga, CSŞ Drăgăşani), Andreea Ianaşi (extremă stânga, LPS Tg. Jiu), Ana Ion (pivot-inter, CSŞ Caracal), Irina Ivan (pivot-inter, LPS Suceava), Ana Măzăreanu (portar, LPS Iaşi), Lenuţa Mormeci (portar, LPS Iaşi) şi Roxana Varga (inter, LPS Roman).

La masculin, licitaţia similară va avea loc în 14 iulie (ora 11.00), la CNOE Sighişoara, sportivii implicaţi fiind născuţi în 1992, iar valoarea lor financiară, între 4000 şi 10.000 de euro. Lista handbaliştilor participanţi la licitaţie este următoarea: Elvis Acsinia (inter-pivot, Gr. Şc. Ind. Moreni), Albert Cristescu (pivot, Gr. Şc. Ind. Moreni), Zoltan Fodor (inter, CSŞ Odorhei), Paul Geică (extremă dreapta, CSŞ Hunedoara), Ştefan Ionel (extremă-inter, LPS Piatra Neamţ), Alexandru Juverdianu (extremă stânga, LPS Vaslui), Răzvan Mledenciu (extremă-inter, Şc. 88 Bucureşti, Adrian Tenghea (portar, CSŞ Sighişoara) şi Ciprian Vancea (inter stânga, LPS Bistriţa).

La ambele licitaţii vor participa reprezentanţii delegaţi ai fiecărui club de provenienţă a jucătorilor, părinţii sportivilor şi reprezentanţii cluburilor de seniori din Liga Naţională şi Divizia A.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici