Prima pagină » Sport » Jucătorii Rapidului şi Vasluiului s-au încăierat la vestiare

Jucătorii Rapidului şi Vasluiului s-au încăierat la vestiare

Jucătorii echipelor Rapid Bucureşti şi FC Vaslui s-au încăierat la vestiare, după meciul din manşa secundă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana, în urma căruia giuleştenii s-au calificat în finala competiţiei.
Jucătorii Rapidului şi Vasluiului s-au încăierat la vestiare

Conform sursei citate, scandalul a pornit de la Wesley şi de la Borjan, iar Marius Constantin şi Mihai Roman au încercat să aplaneze conflictul. În încăierare jucătorii şi-au aplicat câteva lovituri, informează www.prosport.ro.

Echipa Rapid Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României – Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), formaţia FC Vaslui, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Golurile gazdelor au fost marcate de N. Grigore ‘1, Alexa ’64 şi Roman ’89, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Wesley, în minutele 6 şi 47.

În tur, Rapid s-a impus, în deplasare, cu scorul de 1-0.