Reprezentanţii hotelului au anunţat că vor returna suma de 860 de euro, chiar dacă făptaşii nu au fost încă prinşi, ancheta urmând să se deruleze în continuare.
„Am fost chemat la o întâlnire de către reprezentanţii hotelului, la care a participat şi ofiţerul de presă Răzvan Rotaru precum şi poliţia austriacă. Iar managerul general al hotelului, după ce şi-a cerut scuze pentru neplăcerile create, ne-a anunţat că hotelul va suporta paguba din fondurile proprii. Ei au spus că au nişte bănuieli asupra făptaşilor, dar ancheta este încă în desfăşurare. Apreciem eforturile celor de aici care au dovedit că reprezintă un stabiliment serios şi de încredere”, a afirmat Narcis Răducan.
Mai mulţi membri ai delegaţiei steliste aflate în cantonament în Austria, la hotelul „Europaischer hof”, au reclamat în două rânduri dispariţia unor sume de bani din camerele lor. Conducerea stabilimentului a demarat o anchetă în acest caz.
Steaua efectuează începtând din 17 iunie un stagiu de pregătire la Bad-Gastein, Austria, întoarcerea fiind programată pentru miercuri.