Jucătorii Universităţii Cluj îşi propun să obţină măcar un punct la Galaţi

Atacanţii Universităţii Cluj, Andrei Voican şi Gabriel Machado, au declarat înaintea antrenamentului de marţi că pentru meciul de la Galaţi, cu Oţelul, obiectivul e obţinerea a cel puţin un punct, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Brazilianul Gabriel Machado, marcatorul golului cu care “U” Cluj a egalat la doi în meciul cu Unirea Urziceni (4-2), din etapa a XXI-a a Ligii I, a dat ca exemplu meciul din tur cu Oţelul, când echipa clujeană a învins cu 2-1, şi crede că istoria se poate repeta şi sâmbătă. Machado l-a lăudat pe Claudiu Niculescu şi a spus că se simte foarte bine în atac, alături de fostul internaţional. "Suntem mai liniştiţi acum, după această victorie. Mergem la Galaţi să câştigăm. Şi în tur Oţelul era pe primul loc şi i-am învins, putem face acelaşi lucru şi acum. Nu mă interesează dacă ajutăm vreo echipă printr-un eventual succes sau egal, pe noi ne priveşte doar “U” Cluj şi situaţia noastră. Nu mi-am propus un anumit număr de goluri, important pentru mine e ca echipa să câştige. Cu Niculescu mă simt foarte bine în atac. El are experienţă şi marchează, eu mă bucur dacă-i pot da pase de gol”, a spus Machado, înaintea antrenamentului.

Andrei Voican, cel care a închis tabela în jocul cu Unirea Urziceni, cu un şut plasat, de la 20 de metri, a declarat că succesul cu echipa ialomiţeană a contribuit mult la îmbunătăţirea moralului în rândul “studenţilor”. Voican crede că tehnicitatea jucătorilor e atuul principal al Universităţii în confruntarea de la Galaţi. “Mă simt foarte bine şi mă bucur că am reuşit să marchez. Normal că am avut poftă de joc, având în vedere că în tur am evoluat doar în patru meciuri, iar cumulat nu cred că am adunat mai mult de 45 de minute. Eu sper să înscriu şi contra liderului, asta dacă voi juca. Vreau din tot sufletul să luăm un punct sau chiar pe toate trei la Galaţi. Nu cred că e o reţetă anume pentru o victorie la Galaţi, doar nu facem ciorbe. Îi putem surprinde prin dăruire, să alergăm mai mult ca ei. Atuul nostru e tehnicitatea superioară a jucătorilor”, a spus şi Voican.

Universitatea va evolua sâmbătă, de la ora 15.00, pe terenul Oţelului Galaţi, într-un meci contând pentru etapa a XXII-a din Liga I. În tur, "U" s-a impus la Alba Iulia cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Gaston Mendy şi Gabriel Boştină, ultimul din penalti. Pentru gălăţeni a marcat Csaba Borbely.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici