Prima pagină » Sport » România – Spania 16-31. Naţionala României, debut cu eşec la Campionatul Mondial din Japonia. Reacţia lui Tomas Ryde

România – Spania 16-31. Naţionala României, debut cu eşec la Campionatul Mondial din Japonia. Reacţia lui Tomas Ryde

România a pierdut primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin (Grupa C); 16-31 cu Spania. La pauză, diferenţa a fost de 7 goluri în dezavantajul naţionalei noastre, 9-16.
România - Spania 16-31. Naţionala României, debut cu eşec la Campionatul Mondial din Japonia. Reacţia lui Tomas Ryde
Răzvan Stîngă
30 nov. 2019, 14:00, Sport

România a plecat la turneul final marcată de două scandaluri importante. În primă fază a fost criticată selecţia, catalogată de preşedintele FRH (Alexandru Dedu) ca nefiind ”o dezbatere de spaţiul public”, pentru ca ulterior să apară problemele de dopaj de la Corona Braşov. Acestea s-au resimţit serios în meciul cu Spania, în care, teoretic şi surprinzător, România era considerată favorită. Doar că lucrurile au stat în totală opoziţie cu calculele hârtiei, iar tricolorele nu s-au regăsit deloc.

Diferenţa de valoare s-a văzut încă din primele minute, când Spania s-a distanţat uşor la 3 goluri, iar ulterior la 7 goluri, în finalul primelor 30 de minute. Atacurile României au fost previzibile, iar apărarea a fost uşor de trecut. Singurul punct solid la care naţionala noastră a ”mişcat” a fost poarta. Dumanska şi Dedu au limitat cât au putut proporţiile scorului, dar nu a fost suficient.

Repriza secundă a continuat în aceeaşi linie, iar diferenţa a crescut odată cu minutele. Ecartul s-a mărit şi la 11 goluri în minutul 48 (13-24), pentru ca la finalul celor 60 de minute scorul să arate 16-31. În repriza a doua, naţionala noastră a punctat de doar 7 ori. Cea mai bună marcatoare din tabăra noastră a fost Cristina Neagu, care a marcat 6 goluri.

Următorul meci al României este programat duminică, 1 decembrie, de la ora 11:00, în compania Senegalului.

Rezultatele altor meciuri disputate în Grupa C: Muntenegru – Senegal 29-25 şi Ungaria – Kazakhstan 39-15

Alte rezultate înregistrate sâmbătă la Campionatul Mondial:
Germania – Brazilia 30-24
Japonia – Argentina 24-20
Serbia – Angola 32-25
Franţa – Coreea de Sud 27-29
Olanda – Slovenia 26-32
Rusia – China 26-11

Reacţia lui Tomas Ryde după înfrângerea României

Tomas Ryde, antrenorul naţionalei de handbal feminin, a comentat înfrângerea cu reprezentativa Spaniei într-o conferinţă de presă. Suedezul a dat vina pe jucătoarele lăsate acasă după scandalul de doping în care a fost implicat clubul Corona Braşov.

Suedezul Tomas Ryde spune că tricolorele nu au reuşit să fie la fel de rapide ca jucătoarele Spaniei. Acesta a mai adăugat că România a avut o echipă neexperimentată deoarece mai multe jucătoare au fost lăsate acasă. ”Nu am reuşit să jucăm atât de rapid pe cât a jucat Spania, am ratat la un moment dat trei şanse la rând. Avem o echipă neexperimentată, pentru că am lăsat câteva jucătoare acasă. Spania a reuşit să contracareze toate atacurile noastre.

Ne aşteaptă un nou meci mâine, trebuie să ne revenim şi să fim în formă pentru meciul cu Senegal.” , a declarat Tomas Ryde, la finalul meciului. Reprezentativa României de handbal feminin a pierdut în această dimineaţă partida disputată contra Spaniei, cu scorul de 16-31 (9-16). Pentru România, aceasta este cea mai drastică înfrangere din ultimii opt ani la Campionatul Mondial. În 2011, Franţa o învingea pe România cu scorul de 39-20 la Mondialul din Brazilia.