Mirel Rădoi are secund. Cel căruia i-a făcut propunerea a acceptat să vină la echipa naţională
”Am primit foarte bine vestea că Rădoi va fi selecţionerul naţionalei. Voi fi alături de el. Voi colabora cu Mirel. Astăzi i-am dat ok-ul că îmi doresc să lucrăm împreună şi săptămâna următoare urmează să merg să semnez contractul. Am avut o discuţie cu el în care mi-a explicat ce-şi doreşte de la mine. Am înţeles ce vrea, i-am explicat ce-mi doresc eu, am ajuns la un numitor comun şi pentru mine e o onoare să fiu la echipa naţională, să lucrez împreună cu Mirel. Este o provocare şi pentru mine, şi pentru el şi sper să reuşim împreună să facem lucruri bune pentru fotbalul românesc”, a declarat Nicolae Dică la Telekom Sport.
În privinţa calificării la Euro 2020, Nicolae Dică a spus: ”Cu toţii ne dorim să ne calificăm, va fi foarte greu, dar avem încredere, de-asta suntem acolo, de-asta am ales să mergem, pentru că avem încredere în jucătorii echipei naţionale şi sperăm să reuşim acest lucru”.