Julia Mancuso va dona 13.000 de euro pentru sinistraţii din Japonia

Americanca Julia Mancuso, care a câştigat, miercuri, coborârea de la Lenzerheide, ultima etapă a Cupei Mondiale la coborâre, a decis să doneze jumătate din prima de victorie, respectiv 13.000 de euro, asociaţiilor care vor veni în sprijinul sinistraţilor din Japonia, informează AFP.

Urmărește
3 afișări

"Fiecare gest contează", a declarat Julia Mancuso, dublă vicecampioană olimpică la Vancouver, care şi-a invitat colegii să facă la fel sau să-şi vândă schiurile la licitaţie, aşa cum au făcut, anul trecut, pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti.

Acţiunile schiorilor au permis strângerea a 120.000 de euro pentru Haiti, în 2010.

Cutremurul care a afectat, vineri, nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea de 8,9 potrivit institutului american de geofizică (USGS).

Situaţia rămânea critică miercuri la centrala Fukushima, unde autorităţile japoneze luptă pentru a împiedica o catastrofă nucleară majoră. După două noi incendii la reactoarele 3 şi 4, radioactivitatea măsurată la intrarea în centrală a crescut puternic, scăzând apoi brusc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici