- Home
- Sport
- (22.06.2020, 12:36)
- Silviu Vişan
Jurgen Klopp condamnă guvernul britanic: "M-am simţit ca un extraterestru la benzinărie, eram singurul cu mască"
- Jurgen Klopp a comparat modul in care a gestionat criza Covid guvernul britanic cu cel din Germania
- Managerul lui Liverpool a criticat răspunsul târziu al autorităţilor
- Liverpool a terminat la egalitate cu Everton, scor 0-0, în primul meci după pandemie
Urmărește
1102 afișări
Jurgen Klopp condamnă guvernul britanic: "M-am simţit ca un extraterestru la benzinărie, eram singurul cu mască"
Jurgen Klopp, managerul celor de la Liverpool, a criticat felul în care a gestionat guvernul Marii Britanii criza de coronavirus, înregistrând peste 300.000 de cazuri pozitive si 43.000 de decese.
Liverpool a disputat duminică partida cu Everton, scor final 0-0, acesta fiind primul meci după mai bine de 3 luni pentru gruparea de pe Anfield. Liverpool mai are nevoie de 5 puncte în ultimele 8 etape rămase de disputat pentru a câştiga matematic titlul de campioană.
În ciuda avansului de 25 de puncte faţă de Manchester City, când sezonul a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, cei de la Liverpool au avut emoţii că sezonul nu va fi reluat. Însă Jurgen Klopp a declarat că acest pericol nu a existat.
"Nu am fost îngrijorat nici măcar o secundă că acest guvern ne va costa titlul pentru că eram îngrijorat de numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa. În continuare sunt îngrijorat. Nu am votat pentru acest Guvern. A fost alegerea altor persoane. Iar problema mea era că primeam veşti din Anglia şi primeam şi veşti din Germania. Dacă ne priveau extratereştrii din exterior, ar fi crezut că provenim de pe planete diferite", a spus Jurgen Klopp.
Germania a înregistrat mai puţin de 9.000 de decese din cauza pandemiei de coronavirus, măsurile stricte de protecţie fiind un factor important care a dus la reducerea acestui număr. În schimb, Guvernul din Marea Britanie a întârziat implementarea măsurilor stricte şi este una dintre cele mai afectate ţări la nivel global. Jurgen Klopp a mai declarat că nu a înţeles motivele pentru care în Marea Britanie abia în data de 15 iunie a devenit obligatorie purtarea măştilor de protecţie în transportul public, măsură luată în alte ţări cu mult mai puţine cazuri încă de la începutul crizei.
"Personal, nu pot să înţeleg de ce am început să purtăm măşti în spaţii închise abia de pe 15 iunie când de 5-6 săptămâni acest lucru se întâmpla în toate celelalte ţări. Se poate dezbate pe seama lor, dacă sunt utile, însă e o certitudine că ţările în care s-a purtat mască numărul deceselor e mai mic decât în Marea Britanie. Acest lucru e clar. Dacă privesc ceea ce se întâmplă în Germania, situaţia nu e perfectă, mulţi şi-au pierdut viaţa. Dar totul este foarte diferit. Dacă vrei să mergi la un supermarket şi nu ai mască, nu eşti lăsat să intri. Cu mască poţi intra în orice magazin. Poţi merge la coafor, de exemplu. Tu porţi mască, ei poartă mască si uneori au şi alte măsuri precum termometru. Când merg la o benzinărie în Anglia sunt singurul cu mască, singurul cu mănuşi: mă simt ca un extraterestru. Dar nu mă voi opri până când nu mi se va spune că s-a terminat. Dar în interiorul cluburilor de fotbal suntem în siguranţă. Suntem testaţi de 2 ori pe săptămână, e un mediu sigur", a mai declarat Jurgen Klopp.
Liverpool se află pe primul loc în Premier League cu 83 de puncte după 30 de etape, cu 23 mai multe decât Manchester City, echipă care are un meci mai puţin disputat. In etapa următoare, Liverpool o va întâlni pe Crystal Palace, miercuri, 24 iunie, pe stadionul Anfield.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Şumudică, meciul anului în Turcia. L-a blocat pe Fatih Terim, Maxim a marcat în minutul 90+15
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume