Jurgen Klopp, după ce Liverpool a remizat pe teren propriu: Nu este sfârşitul lumii
Liderul incontestabil al campionatului s-a împiedicat pe teren propriu în faţa penultimei clasate, WBA, care, până la ora meciului, avea doar 7 puncte, cu o victorie şi 4 remize, în 14 meciuri.
Oamenii lui Klopp au marcat repede prin Mane (1-0, min. 12) şi părea că urmează un nou „masacru”, ca cel din etapa anterioară când Liverpool marca 7 goluri acasă la Crystal Palace.
Nu a fost să fie, atacul gazdelor nereuşind să trimită tot meciul decât două şuturi pe spaţiul porţii, în ciuda unei posesii zdrobitoare de 78%.
WBA s-a apărat exemplar şi a avut şi două ocazii. La a treia au concretizat, Semi Ajayi trimiţând cu capul în bară, de unde mingea a intrat în poartă (1-1, min. 82).
În această partidă, Jurgen Klopp a primit cartonaş galben, din motive oarecum incerte, iar Joel Matip s-a accidentat destul de grav.
Cele 8 minute de joc rămase după golul egalizator, plus cele 5 de prelungiri au fost insuficiente pentru Liverpool pentru a evita un egal ruşinos în faţa propriilor fani.
La finalul meciului, făcând referire la jocul ultradefensiv al oaspeţilor, Jurgen Klopp a declarat pentru BBC Sports: „Nu este uşor să joci împotriva unei echipe de acest gen şi nu este uşor să joci aşa în general. Este o provocare chiar şi pentru West Brom. Oare pot juca aşa tot restul sezonului? (…) Trebuia să ne valorifică şansele atunci când le-am avut, dar nu este sfârşitul lumii, este un joc de fotbal pe care am vrut să-l câştigăm şi ar fi trebuit să-l câştigăm, dar după cum am văzut cele 95 de minute, cred WBA merită acest punct”, a declarat managerul lui Liverpool.