Prima pagină » Sport » Venus Williams a jucat un meci demonstrativ cu sora sa Serena, la Medellin – VIDEO

Venus Williams a jucat un meci demonstrativ cu sora sa Serena, la Medellin – VIDEO

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, absentă din competiţii din luna august, de la US Open, din cauza unei maladii autoimune, a revenit pe teren joi, la un meci demonstrativ cu sora sa Serena, la Medellin.
Venus Williams a jucat un meci demonstrativ cu sora sa Serena, la Medellin - VIDEO

Diagnosticată la vârsta de 31 de ani cu sindromul Sjögren, care se manifestă, între altele, prin oboseală şi dureri articulare, Venus Williams a declarat că vrea să îşi continue cariera de jucătoare de tenis.

Pe o arenă din Medellin, în faţa a 5.000 de spectatori, ea a învins-o pe sora sa Serena, cu scorul de 6-4, 7-6.

Surorile Venus şi Serena Williams au câştigat 20 de titluri de Grand Slam şi domină tenisul feminin de la sfârşitul anilor ’90.