Victoria din meciul cu Andorra, a 287-a pentru naţionala României, a 97-a în deplasare

Publicat: 12 10. 2013, 15:52
Actualizat: 31 03. 2020, 08:32

De asemenea, confruntarea de vineri seară a fost a patra cu Andorra, „tricolorii” înregistrând victorii în toate meciurile.

Golul lui Gabriel Torje a fost al zecelea său personal la naţională (al 5-lea în meciuri oficiale) şi, totodată, al 400-lea pentru reprezentativa României în partidele din deplasare.

Alexandru Maxim s-a aflat la al zecelea meci ca „tricolor”, iar Vlad Chiricheş a fost pentru a patra oară căpitan.

Cu prilejul acestui meci s-a înregistrat şi un debut, Claudiu Keşeru, care a devenit al 786-lea fotbalist din istoria echipei naţionale. Totodată, orădeanul este al 73-lea care reuşeşte să înscrie la debut (ultimul fusese Gheorghe Grozav, la meciul amical cu Elveţia, la 30 mai 2012).

Reprezentativa României a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 4-0 (1-0), selecţionata Andorrei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Golurile au fost marcate de Keşeru ’42, Stancu ’53, Torje ’63 (penalti) şi C.Lazăr ’85.