Juventus şi Cagliari au remizat în Serie A. Răzvan Marin, omul meciului
Bianconerii nu primiseră niciun gol în Serie A în acest sezon.
Juventus a obţinut un penalty în prima repriză, în minutul 15, după ce VAR a detectat un henţ în careu, pe care Dušan Vlahović, aflat într-o formă foarte bună, l-a transformat.
În repriza a doua, echipa gazdă a fost aproape să-şi dubleze avantajul în mai multe ocazii.
Cu doar câteva minute înainte de final, Cagliari a obţinut un penalty, iar Juve a plătit pentru ocaziile ratate când Răzvan Marin a marcat golul egalizator.
Pentru ca lucrurile să se înrăutăţească pentru bianconeri, Conceição a fost eliminat pe final de meci, primind al doilea cartonaş galben pentru o simulare.
Cagliari a fost chiar aproape de golul victoriei, când Adam Obert a lovit bara în prelungirile partidei.
Juventus se află pe poziţia a treia în clasament, cu 13 puncte după şapte etape, iar Cagliari e pe 16, cu şase puncte.
Răzvan Marin a fost numit omul meciului.