Juventus Torino, cea mai bună echipă din istoria campionatului italian de fotbal, are probleme cu Fiscul, după ce nu a putut justifica pe ce a cheltuit banii din transferuri şi alte tranzacţii în ultimii trei ani. Astfel, torinezii pică de pe locul trei pe locul zece, în afara competiţiilor europene.
Hotărârea este cu atât mai dură şi greu de suportat după ce iniţial au fost deduse doar nouă puncte, însă, procuratura a cerut o pedeapsă mai dură.
Tribunalul a decis, de asemenea, că fostul preşedinte al lui Juventus, Andrea Agnelli, i se interzice să ocupe funcţii în fotbalul italian timp de 24 de luni.
Juventus a negat faptele şi susţine că actele lor contabile sunt în conformitate cu standardele industriei.
Cu 20 de meciuri rămase de jucat în acest sezon, „Bătrăna Doamnă” nu îşi mai permite paşi greşiţi, dacă vrea să prindă un loc în competiţiile europene de anul viitor.