Kaka a fost operat la genunchi şi va fi indisponibil între 3 şi 4 luni
Mijlocaşul brazilian al echipei Real Madrid, Kaka, a fost operat pentru o leziune la meniscul genunchiului stâng şi va fi indisponibil între 3 şi 4 luni, a anunţat, joi, clubul spaniol.
Kaka ar putea fi operat la genunchiul stâng (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Jucătorul a fost operat cu succes de chirurgul Marc Martens, la spitalul AZ Monica, la Anvers. Operaţia artroscopică a confirmat leziunea de la meniscul genunchiului stâng, cu o inflamaţie minimă a cartilajului. Fotbalistul va fi indisponibil trei până la patru luni", se arată pe site-ul oficial al grupării Real Madrid.
Clubul spaniol anunţase, joi dimineaţă, că internaţionalul brazilian a părăsit cantonamentul din Los Angeles pentru a fi examinat şi eventual operat în Belgia.
În schimb, în ceea ce priveşte pubalgia de care suferă Kaka şi care i-a perturbat jucătorului primul său sezon la Real Madrid, există o "ameliorare clară".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Elon Musk, apariţie surpriză la un miting al AfD: „Să depăşim vinovăţia trecutului”
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
Real Madrid se află în prezent într-un turneu de pregătire în SUA sub conducerea noului antrenor, portughezul Jose Mourinho.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO