Kaka revine pe teren, după patru luni de pauză
Mijlocaşul formaţiei Real Madrid, Ricardo Izecson Dos Santos "Kaka", indisponibil din luna august din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, îşi va relua antrenamentele pe teren, a anunţat, miercuri, clubul spaniol.
Kaka revine pe teren, după patru luni de pauză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"A fost decis un program specific de activitate pe teren", se arată într-un buletin medical al Realului, după o reuniune între medicii clubului şi medicul personal al jucătorului, Turibio Leite.
Testele efectutate de jucător, care până acum făcea doar exerciţii în sală şi la piscină, au fost "mulţumitoare", a adăugat Realul.
Internaţionalul brazilian a fost operat la începutul lunii august la genunchiul stâng. Real a estimat atunci că indisponibilitatea jucătorului va fi între trei şi patru luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
-
Ceaţa afectează circulaţia pe drumurile din ţară. Ce recomandă poliţistii
Kaka, în vârstă de 28 de ani, a fost cumpărat în iunie 2009 de la AC Milan, pentru 65 de milioane de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO